Spre exemplu, miercuri, chipul lui Dragnea apare în săptămânalul politico-satiric francez Le Canard Enchaîné, la pagina 7, colo unde sunt publicate portretele „ticăloșilor”, așa cum explică jurnalistul Dan Alexe.
Dragnea, „ticălosul” de la pagina 7 din săptămânalul satiric Le Canard Enchaîné: „Mic dictator provincial înconjurat de oameni devotați și căruia nu-i place să fie contrazis”.
„De mai multe decenii încoace, săptămânalul politico-satiric francez Le Canard Enchaîné, unul din puținele ziare din lume, alături de Charlie Hebdo, care prosperă fără publicitate (tirajul e între 300-400.000 exemplare) publică în pagina 7 portretul unui ticălos.
În numărul de azi e Liviu Dragnea”, arată acesta, pe Facebook.
Șeful PSD este caracterizat de jurnaliștii francezi ca fiind un „mic dictator provincial înconjurat de oameni devotați și căruia nu-i place să fie contrazis”.